El a venit acolo unde eram noi (1)

Petru s-a coborât din corabie și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; și, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”

Matei 14:29–31

El a venit acolo unde eram noi (1)

Petru, cel impulsiv și plin de admirație pentru Învățătorul lui, era gata să braveze multe pentru a fi chiar lângă Domnul. De aceea el a părăsit corăbioara pentru a I se alătura, acolo unde El umbla.

Apoi s-a trezit într-o situație nouă și stranie pentru el, o situație în care un om nu putea decât să se scufunde și să piară.

Dar iată că vine acum cea mai frumoasă parte a acestei minunate întâmplări. Petru și-a simțit nevoia disperată, și a strigat către Domnul lui, iar „Isus Și-a întins imediat mâna și l-a apucat”, ținându-l deasupra apei. Și atunci, fiind împreună cu Domnul oricărei furtuni, Petru a mers pe creasta valurilor.

Furtuna se dezlănțuise cu putere, iar marea se înălța și i se izbea de picioare, dar el era ținut sus de puterea atotputernică, și mergea alături de Domnul lui, în picioare, neînfricat și încurajat.

Domnul, care de pe tronul Său de calm etern, domină apele potopului, și stă deasupra lor, și stăpânește valurile — El Cel Atotputernic, nu a trimis ajutor sfinților Săi, ca un spectator plin de compasiune, care nu cunoaște din experiență durerile pe care ei le îndură.

Nu, ci El a coborât în valuri. El a venit din pacea eternă a cerului, în furtuna în care cei dragi Lui se chinuiau – vânturile suflau și valurile se năpusteau asupra Lui.

El a fost om și este om. Acesta este lucrul uimitor! Pentru că dacă copiii sunt părtași cărnii și sângelui, El, Domnul slavei, a luat la rândul Lui parte la aceeași stare, ca să cunoască din propria Lui experiență furia furtunilor care asaltează slaba noastră umanitate.

El a fost ispitit în toate lucrurile, ca și noi, afară doar că nu a avut păcat, și astfel El ne poate ajuta, cu o compasiune care este perfect umană, și în același timp divină.

după J. T. Mawson