El a venit acolo unde eram noi (2)

Petru s-a coborât din corabie și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; și, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”

Matei 14:29–31

El a venit acolo unde eram noi (2)

Mâna unui Om, care era însăși puterea lui Dumnezeu, l-a ținut pe Petru în acea noapte memorabilă. Este mâna unui Om, a Domnului Isus, care este mișcat de compasiune față de slăbiciunile noastre, care se întinde spre noi și care ne susține, în mijlocul valurile care lovesc pentru a ne pierde. El este Fiul lui Dumnezeu, etern în ființa Sa, și omnipotent în putere, și totuși un om care ne-a iubit suficient de mult încât să moară pentru noi, ca să poată îndepărta din sufletele noastre frica însăși de moarte, și să ne facă să triumfăm pentru totdeauna.

Să ținem strâns acest mare adevăr, nu ca pe o teorie, ci ca pe un fapt care trebuie cunoscut mai întâi prin credință și apoi, în mod binecuvântat, prin experiență.

Experiența lui Petru a fost una individuală, pe care a avut-o pentru sine, dar este o experiență pe care fiecare creștin o poate avea, atunci când valurile necazurilor se năpustesc asupra lui.

Da, fiecare din noi poate fi susținut de acea mână a puterii pline de har, și poate deveni mai mult decât biruitor, chiar în mijlocul circumstanțelor care amenință să scufunde în mod ireparabil.

Ce încurajare găsim în această întâmplare care ne-a fost păstrată în Evanghelie! Nevoia și suferința lui Petru s-au întins și au ajuns până la inima Mântuitorului, iar mâna Domnului s-a întins și a ajuns la ucenicul Lui sfânt care se scufunda; apoi, odată ce nevoia lui a fost satisfăcută, odată ce temerile lui s-au potolit, și credința lui s-a întărit, Petru a mers mână în mână cu Domnul lui, până când furtuna s-a potolit.

după J. T. Mawson