Lacrimi de iubire

V-am scris cu multă mâhnire și strângere de inimă, cu ochii scăldați în lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să vedeți dragostea nespus de mare pe care o am față de voi

2 Corinteni 2:4

Lacrimi de iubire

Pavel s-a confruntat cu o opoziție furioasă, atunci când a vestit Evanghelia la Corint (Faptele Apostolilor 18:1–17), dar Domnul i-a spus să nu se teamă, pentru că El avea mulți oameni în acel oraș. Timp de peste optsprezece luni, el i-a zidit pe credincioșii de acolo. Aceștia nu duceau lipsă de niciun dar spiritual, însă după plecarea lui, au început să se laude unii față de alții cu capacitățile pe care le primiseră în dar de la Dumnezeu, și au căzut în dezbinare. În scurt timp, au permis ca un păcat grav, să se petreacă și să rămână nejudecat printre ei. Acest lucru l-a determinat să le scrie prima lui scrisoare în cei mai solemni termeni.

Versetul de astăzi arată presiunea și neliniștea, pe care Pavel le-a simțit în timp ce le scria. Pentru a folosi propriile lui cuvinte, el era „credincios adevărului” (Efeseni 4:15). Deși rătăciți și vinovați, ei erau „sfinți” (1 Corinteni 1:2), iar acest lucru a motivat și ghidat mustrările severe ale apostolului: „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui” (Proverbe 27:6).

Dar Pavel se temea că ei ar putea reacționa negativ, și de aceea s-a dus în Macedonia, pentru a se apropia cât mai mult de ei, nerăbdător să afle vești despre ei de la colaboratorul lui, Tit (2 Corinteni 2:13; 7:5–7).

Când Tit i-a spus că răspunsul lor a fost pozitiv, Pavel s-a bucurat nespus și le-a scris imediat a doua lui epistolă, asigurându-i că prima, deși corectivă, nu a fost menită să-i rănească (2 Corinteni 7:8–9). Este dificil să faci asta dacă pergamentul sau hârtia – sau, astăzi, am putea spune, tastatura – este udă de lacrimi de iubire. Mai degrabă, el a vrut să-i recâștige pentru Domnul, dorindu-și revenirea lor la bunăstarea spirituală, astfel încât să poată avea din nou o părtășie fericită cu ei (2 Corinteni 2:3).

Fie ca Dumnezeu să ne dea har în gândurile noastre, unul față de celălalt atunci când lucrurile merg prost în relațiile noastre, astfel încât comunicarea noastră să aibă același rezultat! Amin.

după Simon Attwood