Ieremia 48
48:1 Asupra Moabului: Așa vorbește Domnul oștirilor Dumnezeul lui Israel: „Vai de Nebo, căci este pustiit! Chiriataimul este acoperit de rușine, este luat; cetățuia este acoperită de rușine și zdrobită!
48:2 S-a dus fala Moabului, la Hesbon i se pune la cale pieirea: „Haidem să-l nimicim din mijlocul neamurilor!” Și tu vei fi nimicit, Madmenule, sabia va merge după tine!
48:3 Se aud strigăte din Horonaim: „Prăpăd și nimicire!”
48:4 Moabul este zdrobit! Chiar și cei mici ai lui strigă.
48:5 Căci într-un plâns necurmat suie suișul Luhitului, și se aud strigăte de durere la coborâșul Horonaimului, din pricina nimicirii!
48:6 Fugiți, scăpați-vă viața și fiți ca un nevoiaș desțărat în pustiu!
48:7 Căci, pentru că te-ai încrezut în faptele și în vistieriile tale, vei fi luat și tu, și Chemoșul va merge în robie cu preoții și căpeteniile lui.
48:8 Pustiitorul va intra în fiecare cetate, și nicio cetate nu va scăpa. Valea va pieri, și câmpia va fi nimicită, cum a spus Domnul.
48:9 Dați aripi Moabului să plece în zbor! Cetățile lui sunt prefăcute în pustiu, nu vor mai avea locuitori.
48:10 Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului, blestemat să fie cel ce își oprește sabia de la măcel!
48:11
*
Μωαβ
Moab
τη
48:12 De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când îi voi trimite oameni care-l vor pritoci; îi vor goli vasele și vor face să-i plesnească burdufurile.
48:13 Moabul va fi dat de rușine cu Chemoș, cum a fost dată de rușine casa lui Israel cu Betel, în care își punea încrederea.
48:14 Cum puteți să ziceți: „Suntem viteji, ostași gata de luptă”?
48:15 Moabul este pustiit, cetățile lui se înalță în fum, floarea tinerimii lui este înjunghiată, zice Împăratul, al cărui nume este Domnul oștirilor.
48:16 Pieirea Moabului este aproape să vină, nenorocirea lui vine în graba mare.
48:17 Bociți-l, toți cei ce-l înconjurați, toți care-i cunoașteți numele! Și ziceți: „Cum a fost sfărâmat acest puternic toiag de cârmuire, acest toiag măreț!”
48:18 Coboară-te din locașul slavei, șezi jos pe pământul uscat, locuitoare, fiica Dibonului! Căci pustiitorul Moabului se suie împotriva ta și-ți nimicește cetățuile.
48:19 Stai pe drum și pândește, locuitoarea Aroerului! Întreabă pe fugar și pe cel scăpat și zi: „Ce s-a întâmplat?”
48:20 Moabul este acoperit de rușine, căci este zdrobit. Gemeți și strigați! Vestiți în Arnon că Moabul este pustiit!
48:21 A venit pedeapsa și peste țara câmpiei, peste Holon, peste Iahaț, peste Mefaat,
48:22 peste Dibon, peste Nebo, peste Bet-Diblataim,
48:23 peste Chiriataim, peste Bet-Gamul, peste Bet-Meon,
48:24 peste Cheriiot, peste Boțra, peste toate cetățile din țara Moabului, fie depărtate, fie apropiate.
48:25 Tăria Moabului este frântă, și brațul lui, zdrobit, zice Domnul.
48:26 Îmbătați-l, căci s-a semețit împotriva Domnului! De aceea, prăvălească-se Moabul în vărsătura lui și să ajungă de râs și el!
48:27 N-a fost Israel de râsul tău? A fost prins el oare printre hoți, de dai din cap ori de câte ori vorbești de el?
48:28 Părăsiți cetățile și locuiți în stânci, locuitori ai Moabului! Și fiți ca porumbeii care își fac cuibul pe marginea peșterilor!
48:29 Am auzit de fudulia mândrului Moab, de înfumurarea lui, de trufia lui, de semețirea lui și de inima lui îngâmfată.
48:30 Cunosc, zice Domnul, înfumurarea lui, lăudăroșiile lui deșarte și faptele lui de nimic.
48:31 De aceea gem pentru Moab și Mă jelesc pentru tot Moabul; oamenii suspină pentru cei din Chir-Heres.
48:32 Vie din Sibma, te plâng mai mult decât Iaezerul; ramurile tale se întindeau dincolo de mare, se întindeau până la marea Iaezerului; dar pustiitorul s-a aruncat peste strângerea roadelor tale și peste culesul viilor tale.
48:33 Și astfel, s-a dus bucuria și veselia din câmpiile și din țara roditoare a Moabului. Am secat vinul din teascuri – zice Domnul – nimeni nu mai calcă teascul cu strigăte de bucurie; sunt strigăte de război, nu strigăte de bucurie.
48:34 Strigătele Hesbonului răsună până la Eleale, și glasul lor se aude până la Iahaț, de la Țoar până la Horonaim, până la Eglat-Șelișia; căci și apele Nimrimului sunt prefăcute în pustiu.
48:35 Vreau s-o isprăvesc în Moab, zice Domnul, cu cel ce se suie pe înălțimile de jertfă și aduce tămâie dumnezeului său.
48:36 De aceea Îmi jelește inima ca un fluier pentru Moab, Îmi jelește inima ca un fluier pentru oamenii din Chir-Heres, pentru că toate avuțiile pe care le-au strâns sunt pierdute.
48:37 Căci toate capetele sunt rase, toate bărbile sunt tăiate; pe toate mâinile sunt tăieturi de jale, și pe coapse, saci.
48:38 Pe toate acoperișurile Moabului și în piețe sunt numai bocete, pentru că am sfărâmat Moabul ca pe un vas fără preț, zice Domnul.
48:39 Cât este de sfărâmat Moabul! Gemeți! Cât de rușinos întoarce Moabul spatele! Moabul ajunge astfel de râs și de pomină pentru toți cei ce-l înconjoară.”
48:40 Căci așa vorbește Domnul: „Iată că vrăjmașul zboară ca vulturul și își întinde aripile asupra Moabului!
48:41 Cheriiotul este luat, cetățuile sunt cucerite, și în ziua aceea, inima vitejilor Moabului este ca inima unei femei în durerile nașterii.
48:42 Astfel Moabul va fi nimicit de tot și nu va mai fi un popor, căci s-a semețit împotriva Domnului.
48:43 Groaza, groapa și lațul sunt peste tine, locuitor al Moabului, zice Domnul.
48:44 Cel ce fuge de groază cade în groapă, și cel ce se ridică din groapă se prinde în laț; căci aduc asupra lui, asupra Moabului, anul pedepsei lui, zice Domnul.
48:45 Fugarii se opresc sleiți de puteri la umbra Hesbonului; dar din Hesbon iese un foc, o flacără iese din mijlocul Sihonului și mistuie laturile Moabului și creștetul capului celor ce se fălesc.
48:46 Vai de tine, Moabule! Poporul din Chemoș este pierdut! Căci fiii tăi sunt luați prinși de război, și fiicele tale, prinse de război.
48:47 Dar în vremurile de apoi, voi aduce înapoi pe prinșii de război ai Moabului, zice Domnul.” Aceasta este judecata asupra Moabului.