2 Cronici 21

21:1 Iosafat a adormit cu părinții săi și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioram.
21:2 Ioram avea ca frați, fii ai lui Iosafat, pe Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Micael și Șefatia, toți fii ai lui Iosafat, împăratul lui Israel.
21:3 Tatăl lor le dăduse daruri însemnate în argint, în aur și în lucruri scumpe, împreună cu cetăți întărite în Iuda; dar împărăția a lăsat-o lui Ioram, pentru că el era întâiul născut.
21:4 Când a luat Ioram în stăpânire împărăția tatălui său și când s-a întărit, a omorât cu sabia pe toți frații săi și pe vreo câțiva din capii lui Israel.
21:5 Ioram avea treizeci și doi de ani când a ajuns împărat și a domnit opt ani la Ierusalim.
21:6 El a umblat în calea împăraților lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab, căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, și a făcut ce este rău înaintea Domnului.
21:7 Dar Domnul n-a voit să piardă casa lui David, din pricina legământului pe care-l făcuse cu David și din pricina făgăduinței pe care o făcuse că îi va da întotdeauna o lumină, lui și fiilor lui.
21:8 Pe vremea sa, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda și și-a pus un împărat.
21:9 Ioram a pornit cu căpeteniile și cu toate carele sale. Sculându-se noaptea, a bătut pe edomiți, care-l înconjurau, și pe căpeteniile carelor lor.
-
21:10
και
Și
απέστη
s-a răsculat
*
Εδωμ
Edom
από
din
χειρός
mâna
Ιούδα
lui Iuda
έως
până
της
în
ημέρας
ziua
ταύτης
aceasta;
τότε
atunci
απέστη
s-a răsculat
*
Λοβνά
Libna,
εν
în
τω
καιρώ
vremea
εκείνω
aceea,
από
de
υποκάτωθεν
sub
χειρός
mâna
αυτού
lui,
ότι
căci
εγκατέλιπε
a părăsit
κύριον
pe Domnul
τον
θεόν
Dumnezeul
των
πατέρων
părinților
αυτού
lui.
21:11 Ioram a făcut chiar înălțimi în munții lui Iuda. A târât pe locuitorii Ierusalimului la curvie și a amăgit pe Iuda.
-
21:12
και
Și
ήλθεν αυτώ
i-a venit
εν
în
γραφή
scris
παρά
de la
Ηλιού
Ilie
του
προφήτου
profetul,
λέγων
spunând,
τάδε
Așa
λέγει
vorbește
κύριος
Domnul,
θεός
Dumnezeul
Δαυίδ
lui David,
του
πατρός
tatăl
σου
tău,
ανθ΄ ων
Pentru că
ουκ
nu
επορεύθης
ai mers
εν
în
οδώ
calea
Ιωσαφάτ
lui Iosafat
του
πατρός
tatăl
σου
tău,
και
și
εν
în
οδοίς
căile
Ασά
lui Asa
βασιλέως
împăratul
Ιούδα
lui Iuda,
-
21:13
και
și
επορεύθης
ai mers
εν
în
οδοίς
căile
βασιλέως
împăraților
Ισραήλ
lui Israel,
και
și
εξεπόρνευσας
ai prostituat
τον
pe
Ιούδαν
Iuda,
και
și
τους
pe cei ce
κατοικούντας
locuiesc
εν
în
Ιερουσαλήμ
Ierusalim,
ως
așa cum
εξεπόρνευσεν
a prostituat
οίκος
casa
*
Αχαάβ
lui Ahah,
και
și
τους
pe
αδελφούς
frații
σου
tăi,
υιούς
fiii
του
πατρός
tatălui
σου
tău,
τους
cei
αγαθούς
mai buni
υπέρ
decât
σε
tine,
απέκτεινας
i-ai omorât.
21:14 iată, Domnul va lovi cu o mare urgie pe poporul tău, pe fiii tăi, pe nevestele tale și tot ce este al tău.
21:15 Iar pe tine te va lovi cu o boală grea, cu o boală de măruntaie care se va îngreuia din zi în zi până când îți vor ieși măruntaiele din pricina tăriei bolii.”
21:16 Și Domnul a ațâțat împotriva lui Ioram duhul filistenilor și al arabilor, care sunt în vecinătatea etiopienilor.
21:17 S-au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în el, au jefuit toate bogățiile care se aflau în casa împăratului și i-au luat fiii și nevestele, așa încât nu i-a mai rămas alt fiu decât Ioahaz, cel mai tânăr dintre fiii săi.
21:18 După toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie, care era fără leac.
21:19 Ea s-a îngreuiat din zi în zi, și pe la sfârșitul anului al doilea i-au ieșit lui Ioram măruntaiele din pricina tăriei bolii. A murit în dureri grele. Și poporul lui n-a ars tămâie în cinstea lui, cum făcuse pentru părinții lui.
21:20 Avea treizeci și doi de ani când a ajuns împărat și a domnit opt ani la Ierusalim. A murit fără să lase părere de rău în urmă, și l-au îngropat în cetatea lui David, dar nu în mormintele împăraților.