Suveranitatea lui Dumnezeu față de Faraon
Versetul zilei — Plângerile lui Ieremia 3:22-23
📖 Și porțiunea Scripturii pe care o citea era aceasta:
Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt,Citește capitolul complet →
ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!
🎵 Cântați Domnului!
✝️ Domnul este aproape
Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul”
Romani 9:17
Suveranitatea lui Dumnezeu față de Faraon
Prin Moise, Dumnezeu i-a spus lui Faraon: „Lasă poporul Meu să plece” (Exodul 5:1). Dar pentru că Faraon a refuzat, Dumnezeu a continuat: „Te-am ridicat înadins ca să-Mi arăt puterea în tine” (Romani 9:17). Înseamnă aceasta că Faraon era doar o marionetă în mâinile lui Dumnezeu și că era sortit inexorabil pieirii?
Era Faraon manipulat de Dumnezeu? Nu. Acest al doilea cuvânt al Domnului a venit abia după numeroase respingeri voite din partea lui Faraon — și după ce proprii consilieri ai regelui au mărturisit înaintea lui despre puterea divină (Exodul 9:16; cf. Exodul 8:19). Dumnezeu l-ar fi putut lovi pe Faraon încă de la primul lui cuvânt de sfidare, când a spus: „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui?” (Exodul 5:2). Citind relatarea ieșirii din Egipt, constatăm cât de mult l-a îngăduit Domnul pe Faraon. Această îndelungă răbdare a lui Dumnezeu arată că apelurile Lui către Faraon erau sincere.
Observați, de asemenea, că Faraon a fost ridicat asemenea unui ecran, pe care să fie arătate în mod viu puterea și Numele lui Dumnezeu – dar faptul că Domnul l-a folosit în timp real pe Faraon ca pe un examplu, nu însemna neapărat distrugerea lui Faraon. Faraon era un conducător puternic: dacă acest mare rege ar fi recunoscut public suveranitatea lui Dumnezeu, aceasta ar fi dat într-adevăr măreție puterii și Numelui Său! Faraon a avut toate oportunitățile să se supună drepturilor divine ale Domnului, dar neascultarea lui încăpățânată L-a determinat pe Dumnezeu să-Și manifeste slava prin plăgi și distrugere. Responsabilitatea pentru acea judecată îi revine în totalitate lui Faraon, nu lui Dumnezeu.
Dacă cineva ar întreba: „Cine poate sta împotriva voii Lui?” (Romani 9:19), răspunsul este că nu ceilalți, ci, nu-i așa, tu însuți poți declina și respinge voia Lui, alegând să faci ceea ce tu dorești — oamenii s-au împotrivit de secole voinței lui Dumnezeu!
În Romani 9, Esau și Faraon sunt doar două exemple ale condiției umane. Dacă Dumnezeu ar fi ales să nu arate milă niciodată, astăzi noi am fi cu toții mulțumiți să trăim bine mersi fără El — și nu ar fi o tragedie să trăim „fericiți” fără Dumnezeu?
Chiar și dorința lui Dumnezeu de a-i îndreptăți pe credincioși astăzi prin „neprihănirea care se capătă prin credință” (v. 30) este o chestiune a alegerii Sale.
Scripturile prezintă întotdeauna alegerile lui Dumnezeu în contextul binecuvântării; niciodată Biblia nu spune că unii sunt aleși pentru a fi blestemați. Suveranitatea lui Dumnezeu nu a forțat niciodată vreun om damnându-l, conducându-l la pierzare.
după Stephen Campbell
🕊️ Gând
Puterea lui Dumnezeu, prin care El a creat viața și Universul și tot ce există — puterea lui Dumnezeu se oprește neputincioasă acolo unde începe voința personală a omului.