A fi încrezător atunci când vremurile sunt negre

Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, și dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu”?

Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel Veșnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă

Isaia 40:27, 28

A fi încrezător atunci când vremurile sunt negre

Versetele citate din Isaia, ne pun față în față cu gândurile omului descurajat. Există dificultăți și tragedii în viața noastră, care să fi scăpat de sub controlul lui Dumnezeu, care să nu fie îngăduie de El? Nicidecum. Niciodată. Și totuși, adesea murmurăm, și în inima noastră se ridică reproșuri și raționamente: „Cu siguranță, El nu poate fi conștient de situația noastră, de încercările noastre, de ispitele noastre, de nedumeririle noastre, altfel ar fi venit de mult în ajutorul nostru!”

Așa gândea Ghedeon când poporul Israel era asuprit de șapte ani deja de madianiți — și el a spus: „Dacă Domnul este cu noi, de ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri?” (Judecători 6:13).

Așa gândea și psalmistul când a întrebat: „Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Și nu va mai fi El binevoitor? S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduința Lui pentru totdeauna? A uitat Dumnezeu să aibă milă? Și-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?” (Psalmi 77:7–9).

La fel au gândit și Marta și Maria când I-au trimis veste Domnului Isus că fratele lor era bolnav, iar „El a mai zăbovit două zile în locul în care era” (Ioan 11:6). Marta chiar L-a mustrat, spunând: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu” (Ioan 11:21).

Trebuie totuși să ne amintim că există motive de înțelepciune, care sunt încă inaccesibile înțelegerii noastre, pe care atât noi, cât și Biserica le vom afla în viitor, și care vor explica în mod minunat toate lucrurile prin care trecem astăzi.

Atunci când suntem în întuneric, datoria noastră este să ne încredem în fidelitatea divină, bazându-ne pe Dumnezeu acolo unde vederea și simțurile nu ne sunt de ajutor. Domnul nostru ne-a lăsat această promisiune: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20).

El trăiește veșnic și iubește veșnic. Suntem noi în mijlocul slăbiciunii și a eșecului lucrurilor celor mai scumpe pentru iubirea noastră umană, aici jos pe pământ ? O, în vârtejul tragediei, fie ca realitatea acestor cuvinte să fie mângâierea noastră sublimă: El nu Își pierde niciodată puterea, El nu obosește nicidecum!

J. R. MacDuff