Cedrul (1) -- curățirea leprosului
Versetul zilei — Apocalipsa 5:9
📖 Și porțiunea Scripturii pe care o citea era aceasta:
Și cântau o cântare nouă și ziceau: Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile: căci ai fost junghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam.
— Apocalipsa 5:9 (ROG)
Citește capitolul complet →🔤 Textul grec
καὶ ᾄδουσιν ᾠδὴν καινὴν λέγοντες· ¬Ἄξιος εἶ λαβεῖν τὸ βιβλίον καὶ ἀνοῖξαι τὰς σφραγῖδας αὐτοῦ, ¬ὅτι ἐσφάγης καὶ ἠγόρασας τῷ Θεῷ ἐν τῷ αἵματί σου ¬ἐκ πάσης φυλῆς καὶ γλώσσης καὶ λαοῦ καὶ ἔθνους
🎵 Cântați Domnului!
✝️ Domnul este aproape
Preotul să poruncească să se ia… două păsări vii și curate, lemn de cedru, cârmâz și isop.
Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cârmâzul și isopul, și să le înmoaie împreună cu pasărea cea vie în sângele păsării înjunghiate în apa curgătoare
Leviticul 14:4, 6
Cedrul (1) -- curățirea leprosului
Am dori să luăm în considerare câteva referințe la arborele de cedru. S-a spus că, dacă leul este regele fiarelor, cedrul din Liban este regele copacilor. Vom vedea că arborele de cedru ne amintește de Domnul nostru Isus Hristos.
În versetul de mai sus găsim pentru prima dată cedrul în Cuvântul lui Dumnezeu. În acest text, Dumnezeu ne arată ce anume L-a costat pe Domnul nostru, ca El Să ne poată curăți — pe noi, care eram leproși din punct de vedere spirituali.
Pasărea vie curată vorbește despre El, care este Domnul cerului, și Care a coborât din cer.
În lemnul de cedru, atât de valoros, găsim măreția Lui ca Fiu al lui Dumnezeu. Găsim preamărirea și gloria Lui, El Fiul Tatălui și Creatorul.
Isopul era o plantă mică care „crește pe zid” (1 Împărați 4:33). Dacă cedrul este maiestuos și grandios, isopul este umil. Totuși, aceste două plante împreună ni-L prezintă, pe binecuvântatul nostru Mântuitor!
În cedru Îl vedem ca fiind „Eu sunt”. În isop îl vedem ca pe Cel „blând și smerit cu inima”.
Stacojiul sugerează gloriile Sale pământești (cf. 2 Samuel 1:24) ca Fiu al lui David.
Pe măsură ce medităm la gloriile Lui personale ca Fiu al lui Dumnezeu, la gloriile Lui morale ca Fiu al Omului și la gloriile Lui pământești ca Fiu al lui David, realizăm că acestea trei — lemnul de cedru, isopul și stacojiul — trebuiau înmuiate împreună în sânge.
Înmuiate în sânge? Da, pentru că Domnul Hristos a trebuit să intre în moarte pentru a-l curăți pe lepros. El a trebuit să moară pentru a ne curăți pe mine și pe tine!
Să moară? Da, acum însă El a înviat, așa cum se vede în pasărea vie eliberată (Leviticul 14:7), iar noi trăim în El. Dumnezeu să ne ajute să-I dăm slavă!
după Kevin Quartell
🕊️ Gând
M-am născut în păcat, și de acolo m-am afundat tot mai jos. Dacă Isus n-ar fi intervenit să mă salveze din lepra păcatului, aș fi continuat să cobor spre autodistrugere și moarte eternă.