Munca de zi cu zi (2)
Versetul zilei — Faptele Apostolilor 20:34-35
📖 Și porțiunea Scripturii pe care o citea era aceasta:
Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine.
În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuși a zis: „Este mai ferice să dai decât să primești.”
— Faptele Apostolilor 20:34-35 (DC)
Citește capitolul complet →🔤 Textul grec
μνημονεύειν τε τῶν λόγων τοῦ Κυρίου Ἰησοῦ ὅτι αὐτὸς εἶπεν· Μακάριόν ἐστιν μᾶλλον διδόναι ἢ λαμβάνειν. -- Faptele Apostolilor 20:35b
🎵 Cântați Domnului!
✝️ Domnul este aproape
Dumnezeul lui l-a învățat să facă așa, El i-a dat aceste învățături.
Isaia 28:26
Munca de zi cu zi (2)
Munca: este o binecuvântare de la Creator pentru omul pe care L-a făcut! Iar atunci, când, datorită păcatului lor, au fost nevoiți să părăsească acel loc al fericirii, lui Adam și Eva le-a fost îngăduit să păstreze acest dar din Grădina Edenului.
Și dacă acum avem cu recunoștință un loc de muncă, sau poate tocmai am găsit unul, atunci învățăm că nu numai atât, ci Dumnezeu ne vine în ajutor și în realizarea practică de zi cu zi, a serviciului nostru. El ne învață calea cea dreaptă. Avem nevoie de acest ajutor. În capitolul 28 din Isaia (Isaia 28:23–29), ni se descrie munca manuală inițială a omului: cultivarea și conservarea solului, începând cu aratul pregătitor și terminând cu prelucrarea grânelor recoltate.
Acest principiul este aplicabil la ceea ce trebuie să facem astăzi: la birou, în bucătărie, în atelier, la școală; Dumnezeu ne învață atunci când Îl ascultăm.
Cu toții avem nevoie să ne amintim acest lucru: atunci când totul ne merge bine, suntem înclinați să uităm de Creatorul nostru – să-L treci cu vederea pe Acela care „îți dă putere să câștigi toate bunurile” pe care le ai (Deuteronom 8:17-18).
Meșteșugul priceput, condițiile favorabile, arta de a conduce cu succes o gospodărie sau o afacere: vrem să atribuim aceste lucruri nouă înșine sau să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ele?
Și dacă succesul nu se întrezărește? Poate că acesta este un indiciu că, nici în această privință nu putem face nimic fără Domnul (Ioan 15:5); poate fi o încurajare să ne bazăm din nou pe El mai conștient, să-I încredințăm dimineața munca noastră zilnică și să așteptăm ajutor concret de la El. Petru, cu abordarea sa practică și revigorantă, ne încurajează să aruncăm toate grijile noastre asupra lui Dumnezeu, „căci El însuși îngrijește de voi” (1 Petru 5:7). El are grijă de noi, inclusiv în ceea ce privește ocupațiile noastre zilnice.
după Frank Ulrich
🕊️ Gând
Isus din Nazaret a fost tâmplar, și cu siguranță mulți s-au bucurat de obiectele de lemn pe Care El le făcea și le vindea!
Rebeca era păstoriță, și cu siguranță mulți au băut cu satisfacție din laptele oilor ei.
Asaf era muzician, și cu siguranță mulți au beneficiat de cântările lui duhovnicești sfinte.
Daniel era funcționar al statului, și știm (de la dușmanii lui) că administrația lui era impecabilă.
Petru și Ioan erau pescari, și probabil chiar și Domnul Isus a mâncat din peștii prinși de ei.
Luca Evanghelistul a fost medic, și cu siguranță mulți s-au bucurat de îngrijrea lui, și au fost însănătoșiți.
Roda era servitoare, și chiar și Petru s-a bucurat că (până la urmă) i-a deschis ușa.
Lidia făcea comerț cu purpură, și din câștigul ei, primea pe evangheliști în casa ei.
Priscila și Aquila făceau corturi, și din câștigul lor, finanțau lucrarea misionară.
Tabita făcea haine și cămăși, îmbrăcând pe mulți.
Tu, purtându-ți prețioasa ta brățară de aur, cum îi binecuvântezi pe semenii tăi, din munca ta?