Vânturile de nord și de sud

Scoală-te, crivățule ! Vino, vântule de miazăzi! Suflați peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! – Să intre iubitul meu în grădina lui și să mănânce din roadele ei alese.

Cântarea Cântărilor 4:16

Vânturile de nord și de sud

Este bine ca fiecare credincios în Domnul Isus să ia în considerare faptul că i-a fost dăruită o grădină. Această grădină este viața lui de zi cu zi, în care se cuvine să cultiveze ceea ce va fi spre gloria veșnică a Domnului lui. Putem invita noi de bunăvoie vântul de nord să sufle asupra ei?

Vântul de nord vorbește despre toate realitățile nemiloase și circumstanțele grele care ne lovesc, venind asupra noastră.

Pe de altă parte, vântul de sud vorbește despre căldura și iubirea pe care le primim, despre confort și plăcere.

Dumnezeu le vede pe amândouă ca fiind esențiale, de vreme ce grădina noastră trebuie să producă ceea ce este plăcut Lui. Mireasma grădinii este mai pregnantă atunci când bate vântul. Și cu siguranță, fiecare dintre noi dorește ca parfumul vieții lui, să aducă bucurie și încântare inimii Sale.

Îl încântă viața noastră pe Domnul? Fără îndoială, aceasta depinde foarte mult de felul în care acceptăm adversitatea. Dacă o primim în liniște de la El, și căutăm harul Lui, pentru a nu fi indiferenți, ci pentru a învăța în mod pozitiv din încercarea noastră, atunci într-adevăr grădina noastră produce un parfum plăcut.

Este esențial, de asemenea, să avem o atitudine echilibrată atunci când primim circumstanțe bune și plăcute. Gândul că le merităm va emana un miros neplăcut de satisfacție de sine și autoapreciere. Din contră, fiind profund recunoscători, pentru harul lui Dumnezeu în mijlocul circumstanțelor favorabile, aceasta este o mireasmă plăcută Lui.

Dacă căutăm ajutorul Lui, pentru a invita atât vânturile de nord, cât și cele de sud să sufle, nu vom ezita să-L invităm pe Preaiubitul nostru să intre în grădina Sa și să bucure de roadele ei plăcute.

Când sufletul meu va fi pregătit să caute plăcerea Preaiubitului meu Domn Isus, nu voi mai considera viața mea, ca fiind grădina mea personală, ci mai degrabă grădina Lui. Atunci voi realiza, că orice răspuns adecvat la lucrarea Duhului Său în inima mea, este lucrat până la împlinire în mod divin. Nu este opera mea, ci o lucrare divină a Dumnezeului celui viu, împlinită în inima mea, și pe care El a pregătit-o prin harul Său.

Fie ca Domnul să aibă bucuria de a veni în grădina mea, și de a Se delecta cu roadele ei plăcute!

după L. M. Grant