📖 Și porțiunea Scripturii pe care o citea era aceasta:

Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este.

1 Ioan 3:2 (DC)

Citește capitolul complet →

🔤 Textul grec

Ἀγαπητοί νῦν τέκνα Θεοῦ ἐσμεν, καὶ οὔπω ἐφανερώθη τί ἐσόμεθα. οἴδαμεν ὅτι ἐὰν φανερωθῇ, ὅμοιοι αὐτῷ ἐσόμεθα, ὅτι ὀψόμεθα αὐτὸν, καθώς ἐστιν.

🕊️ Gând

Astăzi, pe 28 mai 2026, fiecare din locuitorii planetei are nevoie în mod vital de Domnul Isus!

🎵 Cântați Domnului!

His Eye is on the Sparrow (with lyrics)

📺 Rosemary Siemens

Puteți asculta cu telefonul stins (ecranul oprit), folosind browser-ul Opera (👉 Google Play sau App Store)

✝️ Domnul este aproape

Oamenii din cetate au zis lui Elisei: „Iată, așezarea cetății este bună, după cum vede domnul meu; dar apele sunt rele, și țara este stearpă.” El a zis: „Aduceți-mi un blid nou și puneți sare în el.” Și i-au adus.

2 Împărați 2:19–20

Blestemul va fi îndepărtat

Amplasamentul geografic al orașului era plăcut, dar apa era rea și pământul sterp. Aceasta este situația în această lume: frumoasă de multe ori în exterior, dar în ansamblu afectată de blestem. Sursele ei de înviorare nu reușesc să satisfacă. Promite multe, dar nu aduce nimic la îndeplinire. Nu poate satisface nevoile omului.

Elisei, însă, este prezent cu harul vindecător – o imagine frumoasă a Domnului Hristos care, neavând nimic din bunurile acestei lumi, totuși împarte binecuvântări în toate părțile, folosindu-Și harul pentru binele altora. Oamenii din cetate au încrederea să folosească harul care este în Elisei. Ei vin la el cu nevoia lor. Profetul cere un vas nou cu sare în el, vorbind despre caracterul vindecător al harului legat, nu de trup, ci de un vas nou. Nu a fost oare Domnul Hristos „vasul nou”, umplut cu harul vindecător al lui Dumnezeu?

Apoi citim că Elisei a ieșit la izvorul apei, a aruncat sarea, și a spus: „Așa vorbește Domnul: „Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici nerodire” (2 Împ. 2:21). Așa va fi și în viitor, în zilele care vor veni: chiar acolo unde a fost pronunțat blestemul, unde a căzut blestemul, în locul acela blestemul va fi îndepărtat: „El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut… Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo” (Apocalipsa 21:4; 22:3). Dumnezeu va locui cu oamenii, vase noi, făcute după chipul Domnului Hristos, umplute cu harul mântuitor. Atunci, într-adevăr, nu va mai fi moarte nici blestem, căci lucrurile dintâi vor fi trecut.

după Hamilton Smith

💬 Cuvinte potrivite

Dumnezeu cere puțin, dar dăruiește mult.
–Ioan Gură de Aur

📹 Scurtă Meditație

📺 Our Daily Bread Ministries

📅 Calendar în franceză