Și mergând înainte puțin, căzu pe fața Lui, rugându-Se, și spunând, Tatăl Meu, dacă cu putință este, să treacă de la Mine paharul acesta. Însă nu cum Eu vreau, ci cum Tu vrei.

Matei 26:39

Rugăciunea Domnului Isus în Ghețimani

Aceste cuvinte pe care Domnul Hristos le-a rostit în rugăciune în grădina Ghetsimani, când sufletul Său era cuprins de o întristare de moarte și când sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, ne-au fost păstrate în Scriptură pentru cel puțin două motive.

Primul motiv a fost ca noi să putem avea o mică idee despre agonia pe care Domnul a îndurat-o. El, Cel blând, care niciodată n-a făcut rău nimănui, urma să sufere în mâinile oamenilor păcătoși. El a știut mai dinainte tot ce avea să vină asupra Lui: loviturile, scuipările, coroana de spini, străpungerea mâinilor și a picioarelor Sale și, în final, atârnarea pe cruce. Ceea ce simțea El ne este prezentat în Psalmul 22.14,15: „Sunt vărsat ca apa și toate oasele mi se desfac. Inima îmi este ca ceara, se topește înăuntrul meu. Mi se usucă puterea ca lutul și mi se lipește limba de cerul gurii“.

Totuși, paharul pentru care S-a rugat în mod special făcea referință la cele trei ore de întuneric când El, a Cărui mâncare a fost să facă voia Tatălui, nefiind niciun moment separat de Tatăl, avea să fie făcut păcat pentru noi. Acesta a fost paharul cel mai dureros pentru sufletul Lui sfânt, pahar pe care a trebuit să-l bea până la ultima picătură în timpul celor trei ore de întuneric, la sfârșitul cărora a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“.

Iar cel de-al doilea motiv, fiecare dintre noi l-ar putea enunța: Nu a existat niciun substitut pentru moartea Domnului Hristos. Nu a existat nicio altă cale pentru a împlini cerințele sfințeniei și ale iubirii lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu poate „să-l îndreptățească pe cel neevlavios“, pentru că „pe Cel care n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El“ (Romani 3.26; 4.5; 2 Corinteni 5.21).

după A. M. Behnam