…Să deveniți fii ai Tatălui vostru Cel din ceruri. Căci El, soarele Lui îl face să răsară peste cei răufăcători și peste cei buni, și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.

Matei 5:45

Cerul iubește pământul

De ce a ales Dumnezeu o țară aridă și arsă de soare, pentru poporul Lui Israel, în locul unui teritoriu luxuriant și plin de apă?

Într-o țară în care ploile de vară sunt aproape inexistente, iar fiecare picătură contează, în Israel se trăiește într-o dependență constantă de cer. Spre deosebire de Egipt, care este străbătut de Nil, sau de Orientul Mijlociu (Mesopotamia), care este așezat între Eufrat și Tigru, Israelul nu are un fluviu constant pe care să se bazeze. Apa lui trebuie să vină din cer.

Și tocmai asta este ideea!

De la Deuteronom până la cuvintele Domnului Isus, Scriptura ne arată că ploaia în Israel e mai mult decât o simplă condiție meteorologică; e o evocare a relației noastre cu Dumnezeu: binecuvântare, disciplină, milă, dependență. Condiția geografică a țării în care Dumnezeu Și-a așezat poporul avea (și are) menirea de a-l face pe Israel să-și ridice privirea spre cer.

Iar Domnul continuă încă să-i invite pe oameni să își îndrepte credința și să-și eleveze așteptarea spre Cer! Așa cum ploaia cade atât peste cei drepți, cât și peste cei nedrepți, ea ne sugerează în mod delicat o invitație mai mare: să-L căutăm pe Cel care o trimite, pe Acela care este Sursa Apei Vii.