Mireasa continuă să-l înfățișeze pe iubitul ei, o imagine a Domnului Isus, vorbind despre mâinile Lui: inele de aur, în care sunt prinse pietre de crisolit!

Iubitul meu este alb şi rumen, deosebindu-se din zece mii. Capul lui este o cunună de aur curat… Mâinile lui sunt nişte inele de aur ferecate cu pietre de crisolit; trupul lui este un chip de fildeş lustruit, acoperit cu pietre de safir;
—Cântarea Cântărilor 5:10-11,14

Mirele și Mireasa (7)

Mireasa continuă să-l înfățișeze pe iubitul ei, o imagine a Domnului Isus, și vorbește despre mâinile Lui. Spusese deja că El are capul din cel mai fin aur. Aici, același lucru este valabil și pentru mâinile Lui: „inele de aur, în care sunt prinse pietre de crisolit”. Acțiunile Lui, precum și gândurile Lui, sunt perfecte; aurul era o imagine a acestei perfecțiuni divine. Cum vedem această perfecțiune divină în acțiunile Domnului Isus?

În primul rând, cerurile sunt lucrarea mâinilor Lui (Psalmul 19:2; Coloseni 1:16). Cât de frumoasă este această creație! Și apoi, în timpul vieții Sale, Și-a pus mâinile peste leproși și i-a vindecat. A atins ochii unui orb, iar omul și-a recăpătat vederea. Și-a întins mâinile peste sicriul unui tânăr, iar mortul a înviat. Menționarea crisolitului adaugă o frumusețe specială acestei imagini simbolice. Alături de aur, această piatră prețioasă evocă gloria și perfecțiunea lucrărilor iubitului nostru Domn. Și totuși, umanitatea în nebunia ei, sau mai degrabă noi înșine în păcatele noastre, I-am străpuns „mâinile de aur” cu cuie pentru a-L țintui pe cruce; acestea sunt, prin urmare, reprezentate de „inele” - cu orificiul lor central.

Același verset vorbește despre „pântecul” iubitului, sau mai degrabă, despre măruntaiele lui. Acest cuvânt evocă sentimente profunde, emoții intense, care se regăsesc și în expresia „milă adâncă” (sau „măruntaie ale milei”) din Coloseni 3:12. Preaiubita menționează aspectul pântecului Său: „ca fildeșul lustruit”, al cărui alb pur evocă și el perfecțiunea lui Isus, „Sfântul lui Dumnezeu” (Marcu 1:24).

Într-adevăr, Isus le-a putut spune liderilor religioși iudei: „Cine dintre voi poate dovedi că am păcat?” (Ioan 8:46). În timpul vieții Sale, el a fost complet separat de rău și, în același timp, a arătat o profundă compasiune pentru omenire. Ucenicii Săi au fost obiectele acestei compasiuni: El i-a iubit așa cum Tatăl L-a iubit (Ioan 15:9). Dar a arătat aceeași compasiune față de mulțimile care Îl urmau – le vedea ca pe niște oi fără păstor (Matei 9:36). S-a rugat chiar și pentru dușmanii Lui care L-au răstignit: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca 23:34). Aceasta este perfecțiunea „inimii” lui Isus: o iubire nemăsurată pentru omenire!

(va continua)