Fiind născuți din nou, nu dintr-o sămânță stricăcioasă, ci nestricăcioasă, prin Cuvântul viu al lui Dumnezeu, și care rămâne în veac. Căci orice carne e ca iarba, și toată gloria omului e ca floarea ierbii; s-a uscat iarba, și floarea ei a căzut. Dar Discursul Domnului rămâne în veac. Și acesta este Discursul cel evanghelizat către voi.
—1 Petru 1:23-25

În spital… pentru a găsi adevărata viață

Mohorât și cu pașii grei, Mihai se duce la lucru, pe șantier. Este profund demoralizat. Viața lui pare un eșec din toate punctele de vedere. În această dimineață, ieșind din apartament, i-a spus prietenei lui că e copleșit de griji, și că nu mai vrea să trăiască. Încercând să glumească, îi spune maistrului: „Dacă vezi pe cineva spânzurat pe schelă, să știi că sunt eu!” Urcă scara când, dintr-o dată, întreaga structură se prăbușește.

Mihai se trezește la spital, suferind de fracturi grave, imobilizat pentru mai multe luni. În adâncul sufletului lui, persistă un sentiment ciudat. Nu crede în Dumnezeu și totuși simte că cineva i-a înțeles suferința și l-a oprit. Acum este obligat să petreacă ore întregi suferind și reflectând. Săptămânile trec lent… și devin luni. Sora lui îi dă o Biblie. Într-o seară, într-un moment de singurătate și disperare, o deschide. Vrea să se asigure că este într-adevăr o carte „depășită”.

Totuși, este captivat, atras. Cartea îl uimește; se vede în ea, pe el însuși, ca într-o oglindă care îi arată chiar adâncul inimii lui. Continuă să citească și se familiarizează cu acest Dumnezeu care îi iartă pe păcătoși. Mihai rezistă mult timp, refuzând să creadă pur și simplu, să accepte iubirea lui Dumnezeu, și mântuirea pe care El o oferă. În cele din urmă, se predă. Într-o zi, își abandonează toate preconcepțiile și își pune încrederea în Isus Hristos. A devenit creștin.

Îl cunoști tu pe acest Dumnezeu care transformă inimile și dăruiește viață veșnică celor care acceptă pur și simplu să creadă în jertfa lui Isus pe cruce? Predă-te Lui astăzi, și lasă-L să te apere și să te însoțească pas cu pas!

Preaiubitul meu e alb și roșu ca focul, ales din miriade.
—Cântarea Cântărilor 5:10

Mirele și Mireasa (3)

De îndată ce mireasa este întrebată cine este iubitul ei, și în ce fel este el mai special decât alți iubiți, în ce fel este el unic și incomparabil, ea nu ezită niciun moment să răspundă. Ci este fericită să-și descrie iubitul (v. 10-16). Iată cum îl descrie.

Primul lucru care îl distinge este că este „alb”. Biblia folosește cuvântul alb ca un simbol al purității, de exemplu în Isaia: „Veniți să ne judecăm cu argumente puternice, spune Domnul; și dacă vor fi păcatele voastre ca roșul sângelui, ca zăpada vor fi albite; și dacă vor fi ca stacojiul, ca lâna vor fi albite.” (1:18). Iubitul nostru, Domnul Isus Hristos, este Cel despre care vorbesc serafimii când se strigă unii pe alții spunând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor; toată pământul este plin de slava Lui!” (Isaia 6:3; Ioan 12:41). El este Cel care „nu a cunoscut păcatul” (2 Corinteni 5:21), care „nu a făcut păcat” (1 Petru 2:22) și în care „nu este păcat” (1 Ioan 3:5). Acest lucru nu se poate spune despre nimeni altcineva decât despre Preaiubitul nostru.

Mireasa îl descrie, de asemenea, pe iubitul ei ca fiind „roșu ca sângele”, sau roșu, culoarea sângelui. Pentru noi, Cel care este alb și fără păcat este același cu Cel „în care avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului Său” (Efeseni 1:7). Contemplând astfel perfecțiunile Mântuitorului nostru, puritatea și devotamentul Lui până la moarte, nu se vor umple inimile noastre de iubire pentru El?

În cele din urmă, mirele este descris ca cel „deosebit între zece mii” (ales din miriade), primul, cel care ar fi imediat recunoscut dintre zece mii. “Zece mii” fiind cel mai mare număr în limba ebraică, el este prezentat ca Cel care este unic printre toți fiii oamenilor. Tatăl a deschis cerurile și a proclamat: „Acesta este Fiul meu preaiubit, în care mi-am găsit plăcerea” (Matei 17:5). Da, Domnul nostru este „alb și roșu, purtător de steag între zece mii”!

(va continua)