Judecători 2

2:1 Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim și a zis: „Eu v-am scos din Egipt și v-am adus în țara pe care am jurat părinților voștri că v-o voi da. Am zis: „Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi;
2:2 și voi să nu încheiați legământ cu locuitorii din țara aceasta, ci să le surpați altarele.” Dar voi n-ați ascultat de glasul Meu. Pentru ce ați făcut lucrul acesta?
2:3 Am zis atunci: „Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, și dumnezeii lor vă vor fi o cursă.”
2:4 După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul și a plâns.
2:5 Au pus locului aceluia numele Bochim și au adus jertfe Domnului acolo.
2:6 Iosua a dat drumul poporului, și copiii lui Israel au plecat fiecare în moștenirea lui, ca să ia țara în stăpânire.
2:7 Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care văzuseră toate lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel.
2:8 Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani.
2:9 L-au îngropat în ținutul pe care-l avea de moștenire, la Timnat-Heres, pe muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș.
-
2:10
και
Și,
γε
da,
πάσα
toată
γενεά
generația
εκείνη
aceasta
προσετέθησαν
a fost adăugată
προς
la
τους
πατέρας
părinții
αυτών
lor;
και
și
ανέστη
s-a ridicat
γενεά ετέρα
o altă generație
μετ΄
după
αυτούς
ei,
οι
care
ουκ
nu
έγνωσαν
cunoșteau
τον
pe
κύριον
Domnul,
και
și
γε
nici
το
έργον
lucrarea
ο
pe care
εποίησε
El o făcuse
τω
pentru
Ισραήλ
Israel.
2:11 Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului și au slujit Baalilor.
2:12 Au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinților lor care-i scosese din țara Egiptului și au mers după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor și au mâniat pe Domnul.
2:13 Au părăsit pe Domnul și au slujit lui Baal și Astarteilor.
2:14 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. El i-a dat în mâinile unor prădători care i-au prădat, i-a vândut în mâinile vrăjmașilor lor de jur împrejur și nu s-au mai putut împotrivi vrăjmașilor lor.
2:15 Oriunde mergeau, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul și cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într-o mare strâmtorare.
2:16 Domnul a ridicat judecători, ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau.
2:17 Dar ei n-au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit cu alți dumnezei și s-au închinat înaintea lor. În curând s-au abătut de la calea pe care o urmaseră părinții lor și n-au ascultat de poruncile Domnului, ca și ei.
-
2:18
και
Și
ότε
câtă vreme
ήγειρε
le-a suscitat
κύριος
Domul
αυτοίς
lor
κριτάς
judecători,
και
atunci
ην
era
κύριος
Domnul
μετά
cu
του
κριτού
judecătorul,
και
și
έσωσεν αυτούς
îi scăpa
εκ
din
χειρός
mâna
εχθρών
vrăjmașilor
αυτών
lor
πάσας
în toate
τας
ημέρας
zilele
του
κριτού
judecătorului.
ότι
Căci
παρεκλήθη
a fost înduplecat ro
κύριος
Domnul
από
datorită
του
στεναγμού
plânsetelor ro
αυτών
lor
από
în
προσώπου
fața
των
celor ce
πολιορκούντων αυτούς
îi atacau
και
și
κακούντων αυτούς
le făceau rău.
2:19 Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decât părinții lor, ducându-se după alți dumnezei, ca să le slujească și să se închine înaintea lor, și stăruiau în această purtare și împietrire.
2:20 Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel și a zis: „Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu pe care-l poruncisem părinților lor și fiindcă n-au ascultat de glasul Meu,
2:21 nu voi mai izgoni dinaintea lor niciunul din neamurile pe care le-a lăsat Iosua când a murit.
2:22 Astfel, prin ele, voi pune pe Israel la încercare, ca să știu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea Domnului, cum au căutat părinții lor.”
2:23 Și Domnul a lăsat în pace pe popoarele acelea pe care nu le dăduse în mâinile lui Iosua și nu S-a grăbit să le izgonească.