Dacă ne confesăm păcatele noastre, demn de încredere este El și drept ca să ne ierte păcatele, și să ne curățească de orice nedreptate.
—1 Ioan 1:9

Păcat, Har și Mărturie

Acest verset ne amintește două lucruri: creștinii, atâta timp cât sunt încă pe pământ, sunt supuși ispitelor și, prin urmare, predispuși la păcat, dar Dumnezeu este gata să-i ierte pe toți cei care Îl iubesc și își recunosc păcătoșenia.

Totuși, nu putem concluziona din aceasta că suntem liberi să păcătuim. Într-adevăr, suntem beneficiarii harului lui Dumnezeu, iar aceasta este o încurajare extraordinară, dar ar fi nedrept să-l folosim ca o scuză pentru a nu-L asculta, sub pretextul că El iartă în orice fel. Prin urmare, versetul de astăzi este urmat aproape imediat de acesta: „Copiii mei, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți” (1 Ioan 2:1).

Harul pe care ni-l oferă Dumnezeu ar trebui să inspire recunoștință și iubire. Ar trebui să dorim să-l împărtășim cu toată lumea! Dar păcatul Îl dezonorează pe Dumnezeu. Nu este doar un act dureros de neascultare, ci și un obstacol în calea mărturiei noastre practice. Căci păcatul, chiar și atunci când este iertat, are întotdeauna consecințe. David a experimentat acest lucru când a păcătuit împotriva lui Urie. El avea asigurarea iertării lui Dumnezeu, dar conduita lui era cunoscută de popor, iar profetul îl mustră totuși pentru că „a dat vrăjmașilor Domnului prilej de blasfemie” (2 Samuel 12:14). Dumnezeu va permite consecințe dureroase în viața lui personală și familială, căci „El nu-Și dă slava nimănui altcuiva” (vezi Isaia 42:8).

În mod similar, faptele noastre sunt văzute de cei din jur. Ele sunt mărturia noastră continuă, până la cele mai mici detalii. Este dificil să fim credibili în proclamarea unui Dumnezeu al iubirii dacă vorbim constant de rău despre colegii noștri, să anunțăm un Dumnezeu drept dacă noi înșine suntem nedrepți, să vorbim despre un Dumnezeu răbdător dacă ne înfuriem la cea mai mică provocare. „Căci după roadele lor sunt cunoscuți” (Matei 12:33).

Să nu le dăm oamenilor niciun motiv să se îndoiască de existența sau bunătatea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, să aducem roade bune, să lăsăm iubirea lui Dumnezeu să strălucească în viața noastră de zi cu zi. „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă vă veți iubi unii pe alții”, spune Isus (Ioan 13:35). Păcatele ne-au fost iertate din iubire; să împărtășim această veste bună fără să o contrazicem cu fapte pentru care Mântuitorul nostru Dumnezeu ne-ar mustra.