- X
Capitolul 21
21:1
Și cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
21:2
„Fiul omului, întoarce-ți fața spre Ierusalim și vorbește împotriva locurilor sfinte, prorocește împotriva țării lui Israel!
21:3
Spune țării lui Israel: „Așa vorbește Domnul: „Iată, am necaz pe tine, Îmi voi trage sabia din teacă și voi nimici cu desăvârșire din mijlocul tău pe cel neprihănit și pe cel rău.
21:4
Pentru că vreau să nimicesc cu desăvârșire din mijlocul tău pe cel neprihănit și pe cel rău, sabia Mea va ieși din teacă, pentru ca să lovească orice făptură de la miazăzi până la miazănoapte.
21:5
Și orice făptură va ști că Eu, Domnul, Mi-am scos sabia din teacă și nu se va mai întoarce înapoi în ea.
21:6
Și tu, fiul omului, gemi! Cu rărunchii zdrobiți și cu amărăciunea în suflet, gemi sub privirile lor!
21:7
Și dacă te vor întreba: „Pentru ce gemi?”, să răspunzi: „Pentru că vine o veste”… Când va veni, toate inimile se vor înspăimânta, toate mâinile vor slăbi, toate sufletele se vor mâhni și toți genunchii se vor topi ca apa!… Iată că vine, a sosit – zice Domnul Dumnezeu!”
21:8
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
21:9
„Fiul omului, prorocește și spune: „Așa vorbește Domnul.” Zi: „Sabia, da, sabia este ascuțită și lustruită.
21:10
Este ascuțită pentru măcel și lustruită ca să lucească!… O, sabie, tu tai toiagul de cârmuire al fiului Meu, care nesocotește orice lemn…
21:11
A dat-o la lustruit, ca s-o apuce cu mâna; este ascuțită sabia și lustruită, ca să înarmeze mâna celui ce măcelărește.
21:12
Strigă și vaită-te, fiul omului! Căci este scoasă împotriva poporului Meu, împotriva tuturor voievozilor lui Israel care sunt dați pradă sabiei împreună cu poporul Meu; de aceea bate-te pe coapsă!
21:13
Da, încercarea s-a făcut, și ce va fi dacă toiagul acesta de cârmuire, care nesocotește totul va fi nimicit? – zice Domnul Dumnezeu!”
21:14
Și tu, fiul omului, prorocește și bate din mâini! Loviturile sabiei să fie îndoite, întreite! Este sabia de măcel, sabia măcelului celui mare, care îi urmărește din toate părțile.
21:15
Ca să arunc groaza în inimi, ca să înmulțesc pe cei loviți, de aceea am tras sabia, amenințându-i la toate porțile lor. Vai! E făcută să fulgere și ascuțită pentru măcel!
21:16
Strânge-ți puterile, sabie, întoarce-te la dreapta! Așază-te, întoarce-te la stânga! Îndreaptă-ți ascuțișul în toate părțile!
21:17
Și Eu voi bate din mâini de bucurie și Îmi voi potoli urgia. Eu, Domnul, vorbesc!”
21:18
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
21:19
„Fiul omului, croiește-ți două drumuri pe unde să treacă sabia împăratului Babilonului! Amândouă trebuie să iasă din aceeași țară. Fă un semn pe drum, fă-l la începutul drumului care duce într-o cetate.
21:20
Să faci unul din aceste drumuri așa ca sabia să vină la Raba, cetatea copiilor lui Amon, și pe celălalt, așa ca sabia să vină în Iuda, la Ierusalim, cetatea întărită.
21:21
Căci împăratul Babilonului stă la răscruce, la capătul celor două drumuri, ca să dea cu bobii; el scutură săgețile, întreabă terafimii și cercetează ficatul.
21:22
Sorțul care este în dreapta lui înseamnă Ierusalimul, unde vor trebui să ridice berbeci, să dea poruncă pentru măcel și să scoată strigăte de război; vor ridica berbeci împotriva porților, vor ridica întărituri și vor face șanțuri de apărare.
21:23
Copiii lui Israel nu văd în aceasta decât niște vrăjitorii deșarte, ei care au făcut jurăminte mincinoase. Dar împăratul Babilonului își aduce aminte de nelegiuirea lor, așa că vor fi prinși.”
21:24
De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că vă făliți cu nelegiuirea voastră, vădindu-vă fărădelegile, arătându-vă păcatele în toate faptele voastre; pentru că vă făliți cu ele, veți fi prinși de mâna lui!
21:25
Și tu, domn nelegiuit, gata să fii ucis, domn al lui Israel, a cărui zi vine tocmai când nelegiuirea este la culme!”
21:26
Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „La o parte cu mitra, jos cununa împărătească! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va fi înălțat, și ce este înălțat va fi plecat!
21:27
Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea și în mâna căruia o voi încredința. –
21:28
και
Și
συ
tu,
υιέ
fiu
ανθρώπου
al omului,
προφήτευσον
profetizează.
και
Și
ερείς
vei spune,
τάδε
Așa
λέγει
vorbește
Αδωναϊ
Adonai
κύριος
Domnul
προς
către
τους
υιούς
fiii
Αμμών
lui Amon,
και
și
προς
cu privire
τον
la
ονειδισμόν
batjocora
αυτών
lor.
και
Și
ερείς
vei spune,
ρομφαία
Sabie mare și lată,
ρομφαία
sabie mare și lată,
εσπασμένη
scoasă din teacă
εις
pentru
σφάγια
victimele de înjunghiere,
και
și
εσπασμένη
scoasă din teacă
εις
pentru
συντέλειαν
nimicire totală,
εγείρου
ridică-te
όπως
pentru
στιλβής
a străluci.
21:29
εν
În
τη
οράσει
viziunea
σου
ta
τη
ματαία
deșartă,
και
și
εν
în
τω
μαντεύεσθαί
ghicitoria
σε
ta
ψευδή
mincinoasă,
του
pentru
παραδούναί σε
a te preda
επί
la
τραχήλους
grumazurile
τραυματιών
tăiate,
ανόμων
ale nelegiuiților
ων
peste care
ήκει
a venit
η
ημέρα
ziua
εν
în
καιρώ
vremea
αδικίας
nedreptății,
πέρας
limita. (ro-27)
ro-27: extremitatea, sfărșitul
21:30
απόστρεφε
Întoarce-te
εις
în
τον
κουλεόν
teaca
σου
ta.
εν
În
τω
τόπω
locul
τούτω
acela
ω
unde
γεγέννησαι
ai fost născut,
εν
în
τη γη τη ιδία σου
propriul tău pământ
κρινώ σε
te voi judeca.
21:31
και
Și
εκχεώ
voi vărsa
επί
peste
σοι
tine
την
οργήν
urgia
μου
mea,
εν
în
πυρί
focul
οργής
urgiei
μου
mele
εμφυσήσω
voi expira
εις
împotriva
σε
ta,
και
și
παραδώσω σε
te voi preda
εις
în
χείρας
mâinile
ανδρών
unor bărbați
βαρβάρων
barbari
τεκταινόντων [gr-22]
meșteșugind
διαφθοράς
stricăciunea.
gr-22: τεκταινόντων: vezi Psa 129:3
21:32
Vei fi ars de foc; sângele tău va curge în mijlocul țării! Nu-și vor mai aduce aminte de tine! Căci Eu, Domnul, am vorbit.”