- X
Capitolul 26
26:1
Cortul să-l faci din zece covoare de in subțire răsucit și din materii vopsite în albastru, purpuriu și cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucrați cu măiestrie.
26:2
Lungimea unui covor să fie de douăzeci și opt de coți, iar lățimea unui covor să fie de patru coți; toate covoarele să aibă aceeași măsură.
26:3
Cinci din aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte cinci covoare să fie de asemenea prinse împreună.
26:4
La marginea covorului cu care se sfârșește cea dintâi împreunare de covoare, să faci niște cheotori albastre; tot așa să faci și la marginea covorului cu care se sfârșește a doua împreunare de covoare.
26:5
La cel dintâi covor să faci cincizeci de cheotori, iar la marginea covorului cu care se sfârșește a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de cheotori. Cheotorile acestea să se potrivească unele cu altele și să vină față în față.
26:6
Apoi să faci cincizeci de copci de aur, și cu copcile acestea să prinzi covoarele unul de altul, așa încât Cortul să alcătuiască un întreg.
26:7
Să mai faci niște covoare de păr de capră, ca să slujească de acoperiș peste Cort; să faci unsprezece covoare de acestea.
26:8
Lungimea fiecărui covor să fie de treizeci de coți, și lățimea fiecărui covor să fie de patru coți; toate cele unsprezece covoare să aibă aceeași măsură.
26:9
Pe cinci din aceste covoare să le legi împreună deosebit, și pe celelalte șase deosebit, iar pe al șaselea covor să-l îndoie în fața Cortului.
26:10
Să pui apoi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârșește cea dintâi împreunare de covoare și cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârșește a doua împreunare de covoare.
26:11
Să faci cincizeci de copci de aramă și să pui copcile în cheotori. Să împreunezi astfel acoperișul Cortului, așa încât să alcătuiască un întreg.
26:12
Fiindcă va mai trece ceva din covoarele acoperișului Cortului, jumătate din ce trece dintr-un covor să acopere partea dinapoi a Cortului;
26:13
iar ce mai trece din lungimea celorlalte covoare ale acoperișului Cortului să cadă câte un cot de o parte și un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale Cortului, așa încât să le acopere.
26:14
Să mai faci apoi pentru acoperișul Cortului o învelitoare de piei de berbeci vopsite în roșu, și peste ea o învelitoare de piei de vițel de mare.
26:15
Apoi să faci niște scânduri pentru Cort; scândurile acestea să fie de lemn de salcâm, puse în picioare.
26:16
Lungimea fiecărei scânduri să fie de zece coți, și lățimea fiecărei scânduri să fie de un cot și jumătate.
26:17
Fiecare scândură să aibă două urechi unite una cu alta; așa să faci la toate scândurile Cortului.
26:18
Să faci douăzeci de scânduri pentru Cort, înspre latura de miazăzi.
26:19
Sub cele douăzeci de scânduri, să pui patruzeci de picioare de argint, câte două picioare sub fiecare scândură pentru cele două urechi ale ei.
26:20
Pentru a doua latură a Cortului, latura de miazănoapte, de asemenea să faci douăzeci de scânduri,
26:21
împreună cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor: câte două picioare sub fiecare scândură.
26:22
Pentru fundul Cortului, înspre latura de apus, să faci șase scânduri.
26:23
Să mai faci două scânduri pentru unghiurile din fundul Cortului;
26:24
să fie câte două la un loc, începând de jos, și bine legate la vârf cu un cerc; amândouă aceste scânduri, care sunt puse în cele două unghiuri, să fie la fel.
26:25
Vor fi astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică șaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură.
26:26
και
Și
ποιήσεις
vei face
μοχλούς
drugi
εκ
din
ξύλων
lemn
ασήπτων
care nu putrezește, (ro-6)
πέντε
cinci
τοις
pentru
στύλοις
pilaștrii
εκ
dintr-
του
ενός
o
μέρους
parte
της
a
σκηνής
cortului.
ro-6: incoruptibil
26:27
cinci drugi pentru scândurile din a doua parte a Cortului și cinci drugi pentru scândurile din partea din fundul Cortului dinspre apus.
26:28
Drugul de la mijloc să ajungă de la un capăt până la celălalt al scândurilor.
26:29
Să poleiești scândurile cu aur, și verigile în care vor intra drugii să le faci de aur, iar drugii să-i poleiești tot cu aur.
26:30
Cortul să-l faci după chipul care ți s-a arătat pe munte.
26:31
Să faci apoi o perdea albastră, purpurie și cărămizie și de in subțire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie și să aibă pe ea heruvimi.
26:32
S-o prinzi de patru stâlpi de salcâm poleiți cu aur; stâlpii aceștia să aibă niște cârlige de aur și să stea pe patru picioare de argint.
26:33
Să atârni perdeaua de copci, și în dosul perdelei să vâri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărțirea între Locul Sfânt și Locul Preasfânt.
26:34
Să pui capacul ispășirii pe chivotul mărturiei, în Locul Preasfânt.
26:35
Masa s-o pui dincoace de perdea, și sfeșnicul în fața mesei, în partea dinspre miazăzi a Cortului; iar masa s-o pui înspre partea de miazănoapte.
26:36
La intrarea Cortului să mai faci o perdea albastră, purpurie și cărămizie și de in subțire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef.
26:37
Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stâlpi de salcâm și să-i îmbraci cu aur; stâlpii aceștia să aibă cârlige de aur și să torni pentru ei cinci picioare de aramă.