Leviticul 11

11:1 Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron, spunând,
11:2 Vorbiți fiilor lui Israel, spunând, Acestea sunt dobitoacele pe care le veți mânca din toate dobitoacele cele de pe pământ.
11:3 Orice dobitoc cu copita despicată, și cu despărțitură în copită, cu copita despicată în două copite, și luându-și hrana prin rumegare, dintre dobitoace, pe acestea să le mâncați.
11:4 Doar din acestea nu veți mânca -- din cele luându-și hrana prin rumegare, și din care nu au despicate copitele, și nu au copitele despicate prin despărțituri -- cămila, căci aceasta își ia hrana prin rumegare, dar copita nu îi e despicată; necurată aceasta vă este.
11:5 Și iepurele de stâncă, căci aceasta își ia hrana prin rumegare, dar copita nu-i e despicată; necurat acesta vă este.
11:6 Și iepurele, căci aceasta nu își ia hrana prin rumegare, și copita nu-i e despicată; necurat acesta vă este.
11:7 Și porcul, căci e despicată copita acestuia, și despicată îi e unghia copitei, dar acesta nu își ia hrana prin rumegare; necurat acesta vă este.
11:8 Din bucățile din carnea lor sacrificată să nu mâncați; și cărnurile stârvurilor lor să nu le atingeți; necurate acestea vă sunt.
11:9 Și pe acestea le veți mânca din toate cele din ape -- toate câte au pe ro ele aripioare și solzi -- din ape, și din mări, și din torenți -- pe acestea să le mâncați.
11:10 Și toate câte nu au pe ro ele aripioare, nici solzi, din ape, și din mări, și din torenți, din toate cele pe care le revarsă apele, și din orice suflet trăind în ape, o urâciune este.
11:11 Și urâciuni vor fi pentru voi; din bucățile din carnea lor sacrificată să nu mâncați; și de stârvurile lor să aveți oroare.
11:12 Și toate câte nu au pe ele aripioare, nici solzi, cele din ape, o urâciune aceasta să vă fie.
11:13 Și de acestea să aveți oroare dintre păsări, și să nu se mănânce, o urâciune fiind -- vulturul, și zgripțorul, și vulturul de mare,
11:14 și acvila, și eretele, și cele asemănătoare lor. ro Și toți corbii, și cele asemănătoare lui.
11:15 Și struțul, și cucuveaua, și pescărușul, și cele asemănătoare lui,
11:16 și șoimul, și cele asemănătoare lui,
11:17 și bufnița, și cormoranul, și barza, ro
11:18 și găinușa de apă, rog și pelicanul, și lebăda,
11:19 și barza, ro și pasărea ogorului, rog și cele ca ea. Și pupăza, și liliacul,
11:20 și toate târâtoarele dintre păsări cele care umblă pe patru picioare, o urâciune să vă fie.
11:21 Dar pe acestea le veți mânca dintre târâtoarele înaripate care umblă pe patru picioare; cele care au gambe în susul picioarelor lor, pentru a sări pe ele pe pământ.
11:22 Și pe acestea le vei mânca dintre ele, căluțul, ro și cele ca el; și cosașul, ro și cele ca el; și lăcusta omorâtoare de șerpi, și cele ca ea; și lăcusta, și cele ca ea;
11:23 Și orice târâtoare dintre păsări care are patru picioare, o urâciune să vă fie.
11:24 Și prin acestea vă veți întina, oricine atinge stârvurile lor necurat va fi până seara.
11:25 Și oricine ridică stârvurile lor să-și spele hainele lui, și necurat va fi până seara.
11:26 Și dintre toate dobitoacele care sunt cu copita despicată, și despărțituri în copită, și prin rumegare nu-și rumegă hrana, necurate să vă fie; oricine atinge stârvurile lor, necurat va fi până seara.
11:27 Și orice animal, care umblă pe labele ro lui dintre toate fiarele, care umblă pe patru labe, necurat să vă fie; oricine atinge stârvurile lor, necurat va fi până seara.
11:28 Și cine ridică stârvurile lor, să-și spele hainele lui, și necurat va fi până seara. Necurate acestea vă vor fi.
11:29 Și acestea vă sunt necurate dintre târâtoare, cele care se târăsc pe pământ -- dihorul, și șoarecele, și crocodilul ro de uscat, și cele asemănătoare lui.
11:30 Șoarecele de câmp, și cameleonul, și păianjenul, și șopârla, și cârtița --
11:31 acestea necurate vă sunt din toate târâtoarele care se târăsc pe pământ; oricine atinge stârvurile lor, necurat va fi până seara.
11:32 Și orice lucru peste care va cădea asupra lui, din rog stârvurile lor, necurat va fi, de la orice vas ro de lemn, sau haină, sau obiect de piele, sau sac. Orice obiect ro care, dacă e folosit pentru a se face vreo lucrare cu el, în apă va fi scufundat, și necurat va fi până seara; și apoi curat va fi.
11:33 Și orice vas de lut în care va cădea din ele în interior, tot ce va fi înăuntru, necurat va fi, iar vasul ro să fie spart.
11:34 Și orice aliment care se mănâncă, spre care va cădea peste el apă din acel vas, necurat vă va fi. Și orice băutură care se bea, în orice astfel de vas, necurat va fi.
11:35 Și orice peste care va cădea din stârvurile lor peste el, necurat va fi -- cuptoare și sobe să fie dărâmate; necurate acestea sunt, și necurate vor fi pentru voi.
11:36 Doar izvoarele de ape, și o fântână, și o strângere de apă -- ro vor fi curate; dar cel ce atinge stârvurile lor, necurat va fi.
11:37 Iar dacă va cădea din stârvurile lor pe orice sămânță de semănat, care va fi semănă, curată va fi.
11:38 Dacă însă se va vărsa apă pe orice sămânță, și va cădea din stârvurile lor pe ea, necurată vă este.
11:39 Și dacă moare unul din dobitoace, care vă este îngăduit să-l mâncați, cine va atinge stârvurile lor, necurat va fi până seara.
11:40 Și cel care va mânca din stârvurile lor, să-și spele hainele lui, și necurat va fi până seara. Și cel care va ridica ro din stârvurile lor, să-și spele hainele lui, și se va îmbăia în apă, și necurat va fi până seara.
11:41 Și orice târâtoare care se târăște pe pământ, o urâciune este aceasta pentru voi, să nu mâncați.
11:42 Și orice vietate care umblă pe pântece, și orice vietate care umblă pe patru picioare totodată, care are multe picioare, printre toate târâtoarele târându-se pe pământ -- să nu mâncți niciuna, fiindcă o urâciune este pentru voi.
11:43 Și în niciun fel să nu vă spurcați sufletele voastre cu toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, și să nu vă întinați cu acestea, și să nu fiți necurați prin acestea.
11:44 Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Și voi vă veți sfinți, și veți fi sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu Domnul Dumnezeul vostru. Și să nu întinați sufletele voastre cu niciuna din târâtoarele care se mișcă pe pământ.
11:45 Căci Eu sunt Domnul, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Și să fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu Domnul.
11:46 Aceasta e legea cu privire la dobitoace, și la păsări, și la orice suflet mișcându-se în apă, și orice suflet târându-se pe pământ;
11:47 ca să se discearnă între cele necurate și între cele curate; și între viețuitoarele care se mănâncă, și între viețuitoarele care nu se mănâncă.